Locuire

Situl a fost locuit în etape diferite pe parcursul mai multor epoci istorice:

PerioadaCulturaDatarea

Eneolitic mijlociuCultura Bodrogkeresztúr aproximativ 3900-3500 BCPerioada de trecere de la Eneolitic la Epoca Bronzului

	Cultura Coţofeni	aproximativ 3500 – 2200 î. Chr.
Epoca Bronzului – perioada timpurie	Grupul Şoimuş	aproximativ 2200 – 1800 î. Chr.
Epoca Bronzului – perioada mijlocie	Cultura Wietenberg	aproximativ 1800 – 1350 î. Chr.
Prima epocă a fierului	Cultura Gava	aproximativ 1100 – 850 î. Chr.
Epoca Regatului Dac	dacică	aproximativ 100 î. Chr. – 106 d. Chr.
Epoca post romană		Secolul IV.
Evul Mediu – perioada timpurie		Secolele X-XI.
Evul Mediu dezvoltat		Secolul XV-XVI.

Dintre toate locuirile pe care le-a înegistrat, pe parcursul istoriei sale Cetățuia de la Ardeu, momentul de maximă înflorire pare să îl constituie epoca dacică. Cel puțin așa sugerează descoperirile arheologice de până acum.

Debutul locuirii pare să fi avut loc la sfârșitul secolului II a. Chr, pentru că așa se datează cele mai vechi descoperiri dacice. Iar în acel moment nu putem să vorbim despre existența fortificației de pe culmea dealului, ci numai despre așezarea situată la poale. Până în acest moment sondarea unor zone aflate la poalele Cetățuii, în locul numit Gura Cheilor au avut ca rezultat identificarea unor urme de locuire care se pot data pe parcursul a mai mult de două secole. Locuințele de suprafață sondate ne descriu o comunitate prosperă. Și poate că tocmai prosperitatea dacilor de la Ardeu a constituit unul dintre factorii care au recomandat construcția cetății.

Începuturile fortificației par să fie plasate în timp ceva mai târziu, în secolul I a. Chr, poate în jurul mijloculu acelui veac. Pe culmea dealului cercetările au fost mai intense pe parcursul ultimilor ani. Ca un rezultat al acestor investigații a fost identificat zidul dacic pe versantul estic. Zidul a fost construit chiar pe marginea abruptului cu scopul evident de a cuprinde in interiorul incintei cât mai mult spațiu. Stânca nu a fost îndreptată pentru a primi zidul realizat din piatră locală lipită cu lut și susținută de o structură din lemn. Înălțimea sa, cumulând partea din piatră cu cea din lemn putea să fi atins cca șase metri, așa cum se presupune și pentru alte fortificații contemporane. În partea sudică zidul nu s-a păstrat, iar în nord și în vest nu au fost efectuate cercetări tot atât de amănunțite. Însă  trebuie presupus că zidul constituia o incintă, iar poarta era plasată, poate, în partea de sud-vest. Iar accesul se făcea, cel mai probabil pe versantul nordic, iar mai apoi cotea pe cel vestic, îndreptându-se spre sud, până la poartă.

Platoul superior, înclinat în cea mai mare parte spre vest a fost amenajat de către daci sub forma unor terase, pe care mai apoi au fost constuite locuințe și alte clădiri.

Cea mai importantă dintre edificiile identificate până acum este “palatul nobilului” – așa-zisul turn-locuință. A fost construit pe o bază din piatră locală fasonată sumar pe un mamelon care domină întreg platoul și care este situat în partea nordică.

În timpul confruntărilor dramatice, cel mai probabil în cel de al doi-lea război daco-roman, în timpul unui incendiu mistuitor care a cuprins întreaga cetate, clădirea s-a prăbușit spre sud, acoperind întreaga curte aparținând, deasemenea aristocratului.

O altă clădire a cărei existență a fort probată de descoperirile arheologice este atelierul metalurgic. La sud de “curtea aristocratului” se găsea atât locuința meșterului cât și spațiul în care își desfășura activitatea. În acest loc erau realizate obicte din fier, din bronz, dar și din materii dure animale.

Nu lipsesc nici locuințele de mici dimensiuni, obișnuite pentru lumea dacică. Trei construcții de acest fel au fost identificate în partea de est a platoului, în spațiul aflat între culmea principală și zidul de incintă. 

Cărţile de istorie ne prezintă zidul dacic sub forma unor construcţii realizate din blocuri de calcar, tăiate în carieră, clădite pe două rânduri paralele, care se susţin reciproc printr-o reţea de bârne care leagă între ele blocuri dispuse pe o faţă şi pe cealaltă a zidului. Spaţiul liber dintre cele două feţe ale zidului era umplut cu piatră şi pământ bine bătut.

Însă realitatea este că astfel deziduri sunt specifice cu predilecţie fortificaţiilor din zona capitalei Regatului Dac. 

Cele mai numeroase cetăţi şi aşezări dacice au ziduri construite într-o tehnică diferită utilizând alte tipuri de materiale: piatra locală, nefasonată sau fasonată sumar, lemnul şi lutul.

Zidurile cetăţii dacice de la Ardeu au fost construite din piatră locală, de calcar, lipită cu lut. Pentru mai multă coeziune şi rezistenţă, zidul astfel construit a fost întărit cu o structură din stâlpi de lemn. Elevaţia, realizată şi ea din lemn completa ansamblul fortificat cu parapetul cel mai probabil crenelat şi cu un drum de rond.

Ele au fost amplasate chiar în locul unde panta dealului se accentuează devenind aproape verticală, în aşa fel încât să închidă în interiorul spaţiului fortificat o suprafaţă utilă pentru locuit, cât mai întinsă.

Rolul incintei fortificate era, aşa cum este uşor de ghicit, acela de a facilita apărarea împotriva oricărui duşman, şi în acelaşi timp de a arăta puterea şi prestigiul nobilului care stăpânea cetatea şi împrejurimile.